Suntem un laborator de literație și educație pentru diversitate.

Credem că toți copiii își pot dezvolta competențele de literație și abilitățile emoționale de empatie și incluziune. Misiunea noastră este de a-i ajuta pe cei mici să devină cititori pasionați, care își exprimă sentimentele, opiniile și iau atitudine.

Demersul nostru

Implementăm două tipuri de proiecte:

Literație și literatură pentru copii - Creăm programe de literație remedială, pe baza unor cărți ilustrate atent alese. De asemenea, susținem scriitori și ilustratori locali să creeze cărți ilustrate cu text scurt - cele mai potrivite pentru copiii care încep să citească. Donăm aceste cărți, alături de activități de literație concepute de echipa noastră, în grădinițe/școli și biblioteci din medii defavorizate.

Educație pentru diversitate - Creăm module de educație pentru diversitate, care ajung în școli și grădinițe din medii defavorizate. Susținem scriitori și ilustratori să creeze cărți ilustrate care reflectă diversitatea lumii, fie că e vorba de etnie, familie sau dizabilități.

Impactul nostru

Prin parteneriate cu edituri, asociații și școli locale:

  • contribuim la dezvoltarea unei literaturi pentru copii cu personaje care reflectă diversitatea societății noastre: am publicat doisprezece cărți cu personaje de etnie romă, o carte ilustrată despre diversitatea familiei și povestea unei fetițe cu dizabilități.

  • susținem creația locală de cărți ilustrate scurte: am organizat trei serii de ateliere la care au participat 48 de scriitori și ilustratori români.

  • facilităm accesul copiilor din zone defavorizate la cărți ilustrate și materiale pedagogice de calitate: am donat peste 28 000 de cărți ilustrate și am creat peste 35 de ghiduri pedagogice.

  • peste 200 000 de copii au citit cel puțin o carte publicată de noi și au făcut activități de literație și de educație pentru diversitate.

  • creăm module de educație pentru diversitate, integrate în programa școlară: peste 100 000 de preșcolari și elevi au avut acces la cărțile noastre și au făcut activități de educație pentru diversitate la grădiniță;

  • oferim webinarii de educație pentru diversitate la grădiniță: peste 4500 de profesori au participat la formările noastre online.


Parteneri

Susținători


Echipa